Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Publicat de pe Aug 12, 2011 in DRIVE TEST | 2 comentarii

Drive Test: Kia Cee`d SW 1.6 CRDI 115 CP

Drive Test: Kia Cee`d SW 1.6 CRDI 115 CP

A treia masina din serie testelor pe care le-am inceput in aceasta vara, este Kia Cee`d SW facelift. O masina lansata in 2006, care a reusit sa le aduca succesul mult dorit celor de la Kia. Faceliftul a venit in anul 2009, modificari vizibile fiind operate la partea din fata si mai ales la interior. In acest moment avem o masina destul de matura, care a trecut testul timpului, dovedind ca este foarte fiabila. Daca luam in calcul si factorul pret, putem spune ca avem una dintre retele succesului.


Masina testata de mine a fost echipata cu unitatea diesel de 1.6 litri care dezvolta 115 CP si 260 de Nm, conectata la o cutie manuala cu sase rapoarte. Puterea maxima este atinsa la 4000 de rpm, in timp ce cuplul maxim este disponibil la 1900 de rpm. Viteza maxima pe care o poate atinge modelul este de 188 de km/h, iar timpul necesar pentru a ajunge de la 0 la 100 de km/h este de 11.5 secunde. Motorul are specificatii asemanatoare cu unitatile concurentilor de la Volkswagen, Citroen, Renault sau Ford, deci se incadreaza in standardele clasei. Propulsorul se simte bine pe acest model, reusind sa traga fara probleme cele 1.419 kg, avand chiar si rezerve suficiente in cazul in care te hotarasti sa faci o depasire in forta.

Cutia de viteze mi-a placut pentru ca avea trepte destul de lungi, acest lucru insemnand ca este foarte confortabila in oras. Singura observatie este treapta intai, care agata putin, dar din cate am inteles isi da drumul dupa 5-10 mii de kilometri. Masina de test a avut in jur de 2.800 de km, deci nu am cum sa confirm acest lucru. Lasand la o parte aceste lucruri, trebuie sa vorbim despre consum, care deloc surprinzator, este mic. La fel ca si specificatiile, se incadreaza in standardele clasei. Consumul oficial este de 5.3 / 4.2 / 4.6 urban / extra urban / mixt (l/100 km), cel obtinut de mine nefiind foarte diferit – 6.6 / 4.8 / 5.7 urban / extra urban / mixt (l/100km). Ideea este ca poate fi si mai mic, doar ca eu nu am menajat masina. Daca as fi tinut cont de recomandarile computerului de bord, si schimbam pe la 1.700-1.900 de rpm, sunt sigur ca scoteam o medie de 5.3-5.4.

Tinuta de drum este buna, inginerii de la Kia au incercat sa impace confortul cu sportivitatea, si eu pot sa spun ca le-a reusit intr-o mare masura. In curbe masina se tine bine, singura probema fiind in momentul in care intri in curba mai in forta, pentru ca apare o mica tendinta de subvirare. Dar, nimic grav, mai ales ca nu vorbim despre o masina sport ci de una pentru familisti. Confortul la drum foarte lung nu l-am testat, dar in cei 150 de km facuti in afara orasului, nu am sesizat nimic deranjant.

Daca despre motor am discutat, trecem la lucruri mai subiective cum ar fi designul, dotarile si nu in ultimul rand, pretul. Aspectul exterior al modelului Cee`d in niciun caz nu impresioneaza, avem un design cu linii simple, aproape nemtesc. In comparatie cu varianta fara facelift, cea actuala arata mult mai bine, incadrandu-se in linia prezenta pe noile modele Sportage si Sorento. La un moment dat, stand si privind masina, mi s-a parut ca i s-ar potrivi foarte bine o varianta pentru drumuri grele, asemanatoare cu Sandero Stepway sau Octavia Scout. Interiorul, ca trebuie sa vorbim neaparat si despre acesta, este un mare pas in fata in comparatie cu vechea generatie. Avem un nou volan care arata mult mai bine, si cel mai important – materiale de calitate. Daca in partea de jos a bordului si a portierelor plasticul nu este de o calitate foarte buna, in partea superioara gasim un material foarte placut la atingere. Butoanele sunt finisate bine, iar pielea care imbraca volanul, schimbatorul, levierul franei de mana si scaunele, este calitativa si da impresia ca ar fi rezistenta in timp. Ergonomia m-a surprins, toate butoanele fiind la locul lor, iar comenzile de pe volan sunt foarte folositoare – am atins unitatea radio-cd doar de 2-3 ori.

Probabil cel mai interesant lucru la acest model este reprezentat de dotari, in pachetul standard intrand lucruri ca oglinzi electrice si incalzite, geamuri cu tenta, computer de bord cu „shift indicator”, ABS, volan reglabil pe inaltime si adancime, airbag-uri frontale, laterale si tip cortina, comenzi audio pe volan si aer conditionat. Pachetul prezent pe masina de test a fost STYLE, acesta avand in plus oglinzi pliabile electronic, tapiterie stofa+piele (merita banii), cablu iPod, climatronic dual, ESP si jante de aliaj pe 16 inch.

Pretul modelului este situat in partea inferioara a clasei compacte, cea mai ieftina varianta fiind cea echipata cu motor 1.4 litri benzina cu pachetul  BEST (de baza), pretul fiind de numai 13.311 euro cu TVA, iar daca veniti si cu trei tichete RABLA, suma pe care o veti plati va fi de 10.660 euro cu TVA. Modelul testat a fost echipat cu propulsorul de 1.6 litri CRDI 115 CP, avand pachetul de dotari STYLE si un pret de 17.367 euro cu TVA. Pretul pentru cei ce aduc si trei tichete este de numai 14.716 euro cu TVA.

In concluzie, Kia Cee`d este o masina care ofera multe la un pret mic, fara a face rabat la calitate. O masina care merita achizitionata, mai ales daca vorbim si de un pachet de dotari superior. Inainte de a iesi din „emisie”, trebuie sa le multumesc si celor de la Autobitti Suceava pentru ca mi-au oferit aceasta masina in teste, si mai ales pentru ca imi vor oferi si altele.

Va recomand sa cititi si despre Citroen C4 1.6 HDi si VW Jetta 1.6 TDI.

2 Comentarii

  1. Foarte bun reviewul, obiectiv asa cum trebuie… pozele arata excelent.

  2. Iti multumesc pentru aprecieri si te mai astept pe aici. In curand voi testa noul VW Tiguan si noul Kia Sorento. 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Drive Test: Kia Sportage 2.0 GSL 163CP | OrasulAUTO - [...] atat de bine incat fabricantul nu reuseste sa produca cat inghite piata. Da, este vorba de noua Kia [...]

Comenteaza :)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *