Audi A1 Quattro – 2.0 litri si 256 de cai putere

Cel mai mic model al celor de la Audi va avea parte de o editie speciala. Aceasta se va numi Quattro, si va fi produsa in doar 333 de exemplare.

Se pare ca prototipul A1 Clubsport Quattro care a fost prezentat la Worthersee, a avut un scop bine definit. Pe baza acestuia, cei de la Audi au creat o versiune speciala a modelului A1. Aceasta se numeste Quattro, si va beneficia de tractiunea, transmisia si motorul prezente pe S3.

Asadar, vorbim despre o unitate turbo de 2.0 litri care dezvolta 256 de cai putere si 350 Nm, conectata la o transmisie manuala cu sase trepte. Viteza maxima pe care o poate atinge A1 Quattro este de 245 de km/h, iar timpul necesar pentru a ajunge la 0 la 100 de km/h este de numai 5.7 secunde.

Alte diferente fata de versiunea standard sunt latimea mai mare, suspensia revizuita, si ESP-ul reprogramat care poate fi si dezactivat complet.

Editia Quattro va fi lansata cel mai probabil in cadrul Salonului Auto de la Geneva care va avea loc in luna martie 2012. Pretul modelului va trece de 30.000 de euro.

Via – Automarket

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.