Noul Mercedes-Benz Clasa A este lansat în România printr-o serie de evenimente speciale în cadrul Roadshow-ului „Pulsul unei noi generaţii”. Iaşiul este unul dintre oraşele incluse în programul de lansări pregătit de Mercedes-Benz România, program ce include teste de condus şi prezentări ale noului model susţinute de unul din trainerii Daimler.
Cel mai dinamic şi complex model din segmentul compact, noul Mercedes-Benz Clasa A a fost apreciat de către specialişti pentru conceptul său revoluţionar, caracterul distinct faţă de predecesorul său, design-ul original, motorizările performante şi aerodinamică.
Evenimentul va avea loc în faţa Palatului Culturii, în perioada 29 septembrie – 02 octombrie, participanţii beneficiind de un program complet între orele 10:00-19:00, cu acces la prezentările de produs, sesiuni de test-drive cu Noul A, consultanţă tehnică din partea reprezentanţilor Mercedes-Benz, dar şi acţiuni de divertisment ce surprind spiritul noii generaţii, al cărei reprezentant de seamă este chiar noul Mercedes-Benz Clasa A. Astfel, puteţi alege să participaţi la o sesiune foto inedită prin intermediul aplicaţiei iPad-Comics, să exprimaţi pulsul noii generaţii prin graffiti sau mixând la pupitrul de DJ. Zona de entertainment este completată şi de activităţi distractive pentru copii.
Participarea la eveniment se face pe bază de înscriere pe site-ul www.mercedes-benz.ro/NoulA sau direct la standul Mercedes-Benz amplasat în locaţie.
Util articolul, multumesc de informatie!
Cu placere! 🙂