Cum se stabilesc preţurile unei asigurări RCA?

preturi asigurari rca

Asigurarea RCA este un document obligatoriu pentru toţi şoferii şi are rolul de a acoperi daunele produse terţilor în urma unui accident rutier. Preţul pentru asigurarea auto RCA poate fluctua considerabil în funcţie de diverşi factori specificaţi în lege, cât şi de asiguratori.

Ceea ce influenţează tarifele RCA cel mai mult sunt, de regulă, şoferul şi tipul maşinii. De aceea, este important să fie cunoscute cât mai multe informaţii despre asigurările auto, pentru ca orice persoană să aibă capacitatea de a lua o hotărâre cât mai bună pentru nevoile şi bugetul său.

4 factori esenţiali care stabilesc preţul unei asigurări RCA

1. Şoferul

Vârsta şi experienţa şoferilor le pot aduce costuri mai mici sau mai mari, în funcţie de caz. Acest lucru influenţează tarifele RCA, mai ales pentru persoanele sub 30 de ani care doresc să încheie o poliţă obligatorie. La fel de important este şi istoricul de daune. Şoferii cu accidente sau cu amenzi pentru încălcarea regulilor de circulaţie vor plăti mai mult pentru asigurarea auto RCA. Ţinând cont de aceste lucruri, conducătorii auto vor trebui să acorde o atenţie deosebită traficului şi regulilor de circulaţie pentru a se asigura că vor putea beneficia de o poliţă la un preţ cât mai bun.

Vezi si:  Nu stii unde sa-ti faci service-ul in Bucuresti?

2. Vehiculul

Puterea motorului, tipul maşinii şi vechimea acesteia sunt factori la fel de esenţiali în stabilirea preţului final. Maşinile noi sau de lux pot avea prime mai mari din cauza costurilor de reparaţii mai însemnate. La fel şi cele vechi pot, în anumite cazuri, beneficia de preţuri mai mari, deoarece se pot defecta oricând şi au un risc de accidentare mult mai ridicat.

3. Utilizarea vehiculului

Maşinile mici sau autoutilitarele pot fi folosite atât în scop personal, cât şi comercial. Cele deţinute de firme pot implica riscuri însemnate din cauza numărului mai mare de kilometri parcurşi şi al orelor petrecute pe şosea, lucru ce poate duce la prime mai mari. Media anuală este de aproximativ 15.000 de kilometri, iar dacă această valoare este depăşită, costurile asigurării obligatorii va creşte, deoarece şi riscul este mai mare.

4. Sistemul Bonus-malus

Sistemul bonus-malus este un mecanism de recompensare sau penalizare a primelor de asigurare RCA, bazat pe istoricul de daune al şoferului. Despre asigurările auto şi acest sistem se pot găsi multe informaţii utile, însă este important de reţinut că în fiecare an proprietarii de maşini pot beneficia de reduceri suplimentare în cazul în care nu au fost implicaţi într-un incident. Respectarea tuturor regulilor de circulaţie şi a celorlalţi participanţi la trafic poate fi un bun punct de plecare pentru obţinerea celor mai mici tarife.

Vezi si:  TOP LAC AUTO, un service auto cu experienta de peste 20 de ani

Preţul final al unei asigurări RCA poate varia de la o persoană la alta, în conformitate cu factorii menţionaţi mai sus. De aceea, sitex le sare în ajutor şoferilor, recomandându-le să îşi achiziţioneze poliţa direct de pe platforma firmei sau de pe site-urile dedicate pentru a beneficia de cele mai bune tarife. Siguranţa financiară este prioritară, de aceea este indicat ca  înainte de a pleca la drum orice șofer să verifice valabilitatea actelor pentru a fi acoperit indiferent de situaţia în care se află.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.