A trecut ceva timp de cand nu am mai scris un articol de test pe OrasulAUTO, dar odata cu venirea caldurii mi-a revenit cheful de a pune la cale asemenea actiuni. Si, cu ajutorul Automitric, dealerul Volkswagen din Suceava, am ajuns sa testez o masina pe gustul meu (a se citi care imi satisface nevoile, ca altfel cu totii visam la supercar-uri), adica din clasa mica. Este vorba despre noul Polo, intr-o echipare foarte interesanta, care se numeste Fresh, vopsit intr-o culoare sportiva si cool in acelasi timp.
Iar culoarea este foarte importanta, alaturi de jantele speciale, deoarece liniile destul de conservatoare, specifice Volkswagen, sunt contrabalansate si masina iese in evidenta mai mult decat oricand. Dar sa lasam lucrurile generaliste la o parte, pentru a incepe discutia detaliata despre acest nou model.
IN MEDIUL URBAN: CA LA EL ACASA
Cum era de asteptat, noul Polo se simte cel mai bine in oras, deoarece este o masina mica, deci foarte usor de manevrat si parcat. Dimensiunile sale reduse sunt ajutate si de unitatea 1.2 TSI, care pe masina de test avea puterea de baza, adica 90 de cai la 4800 rpm si un cuplu de 160 Nm disponibil intre 1400 si 4000 rpm. Mai mult decat suficient pentru traficul urban, mai ales ca avem cuplu de la o turatie foarte joasa si pe o plaja foarte larga. Practic, unitatea 1.2 TSI iti permite sa faci schimbari de banda cat ai clipi si sa conduci intr-un ritm mai alert, fara a creste consumul foarte mult.
Si daca tot am deschis subiectul, in privinta consumului lucrurile sunt din nou interesante! Oficial, germanii spun ca noul Polo BlueMotion consuma 6 litri/100km in oras. Personal, am reusit sa mentin consumul urban in jurul valorii de 6.6 litri/100km, fara a adopta un stil de condus foarte economic. Cunoscand bine unitatea 1.2 TSI, pot sa va spun ca daca se doreste cu adevarat, consumul poate fi extrem de apropiat de cel oficial.
Cutia de viteze este in doar cinci rapoarte, lucru care in oras nu este deranjant deloc, doar ca in exterior, la viteze de peste 100-120 km/h, se simte destul de pregnant nevoia de a sasea treapta. Inca nu reusesc sa inteleg de ce Volkswagen insista cu aceste cutii invechite, mai ales in conditiile in care unitatea 1.2 TSI de 110 CP are cutie cu sase rapoarte. Totusi, lasand la o parte dilemele acestea, trebuie sa va spun ca schimbarile de trepte se fac lin, timoneria fiind fara cusur.
Directia noului Polo este schimbata in comparatie cu cea a generatiilor precedente. In bine! Odata cu noua generatie, VW a decis sa ofere o directie mai putin asistata decat in trecut, care te ajuta sa simti mai bine ce se petrece pe asfalt. Totusi, in comparatie cu directia unei masini compacte, aceasta inca poate fi considerata „moale”, dar acest lucru este natural pana la urma, din moment ce discutam despre o masina din clasa mica, deci dedicata in primul rand oraselor aglomerate si manevrelor in spatii mici.
IN MEDIUL EXTRAURBAN: PE DRUMUL CEL BUN
In afara orasului, noul Polo se comporta intr-un mod decent, atat timp cat esti constient ca este o masina mica, deci are anumite limitari in ceea ce priveste condusul intr-un ritm mai sportiv. Virajele stranse, luate in forta, nu sunt un punct forte al acestui model, in parte datorita suspensiei care se descurca mai bine sa absoarba socuri decat sa ofere stabilitate, dar si din cauza directiei, care la viteze putin mai crescute nu iti mai ofera informatii suficiente. Ca la orice model de clasa mica, ruliul este si el prezent, dar nu atat de mult incat sa iti ofere o senzatie deranjanta de nesiguranta. O recomandare pentru cei care doresc o doza mai mare de sportivitate cand parasesc orasul, este suspensia Sport Select, care permite reglarea electrica a amortizoarelor in doua moduri: normal si sport. Din pacate, aceasta optiune nu este disponibila pentru echiparea Fresh.
Unitatea 1.2 TSI de 90 CP face fata cu brio pe drumurile patriei, depasirile fiind destul de usor de realizat. Viteza maxima a noului Polo echipat cu aceasta unitate este de 184 de km/h, in timp ce viteza de 100 de km/h cu start de pe loc este atinsa in 10.8 secunde. Caracteristicile acestea ne permit chiar si o deplasare confortabila pe autostrada, desi nu ar trebui sa ne facem griji in aceasta directie, deoarece noi nu prea avem atat de multi kilometri construiti.
Singura problema oarecum deranjanta in exteriorul orasului este cutia cu numai cinci rapoarte. Desi functioneaza excelent, am simtit constant nevoia unei a sasea trepte, care cred eu ca ar fi ajutat si consumul, dar care mai mult ca sigur ar fi oferit si un confort auditiv mai bun. Din acest motiv, as depune un efort de cateva sute de euro pentru a achizitiona unitatea 1.2 TSI de 110 CP, care pe langa mai multa putere, vine echipata si cu o transmisie perfecta, in sase rapoarte.
Referitor la consum, lucrurile sunt excelente. Dupa 150 de km in afara orasului, presarati cu depasiri in forta, franari nenumarate si viteze cuprinse intre 80 si 140 de km/h, consumul obtinut a fost de 5.8 litri/100km. Oficial, Volkswagen a declarat ca noul Polo in aceasta echipare ar trebui sa consume 4 litri/100km. O cifra putin cam optimista as zice, dar nu foarte exagerata, deoarece intr-un ritm de condus linistit, care sa respecte toate limitele legale, se poate ajunge usor la o valoare de 5 litri/100km sau chiar mai putin.
DESIGN: SCHIMBARI IN PUNCTELE ESENTIALE
Mergand mai departe, ajungem la capitolul design exterior unde gasim, dupa cum era de asteptat, multe linii drepte si conservatoare, specifice producatorului din Wolfsburg. Totusi, dupa cum va ziceam, cu ajutorul culorii Cornflower Blue si a jantelor antracit pe 16 inch, acest conservatorism este atenuat destul de mult, astfel noul Polo devenind, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune alegeri pentru cine doreste o masina noua si are in jur de 20-25 de ani.
La exterior, schimbarile fata de generatia precedenta nu sunt foarte vizibile, mai ales pentru un ochi neavizat. Mici modificari au fost operate la nivelul farurilor si al stopurilor, alaturi de cateva schimbari mai importante in ceea ce priveste spoilerul din fata si cel din spate, care au fost redesenate.
In schimb, imediat ce intram in habitaclu observam schimbari numeroase, care au rolul de a-l aduce la zi, adica pe aceeasi linie cu Golf 7. Elementele noi sunt preluate aproape in totalitate de la ultima generatie a succesului numit Golf, iar acesta nu poate fi decat un lucru bun. Volanul este identic, iar unitatea media este construita pe aceeasi idee, doar ca display-ul este mai mic si mai putin calitativ decat in cazul fratelui cel mare. Un alt lucru care m-a bucurat, mai ales ca este intalnit foarte rar in aceasta clasa, este plasticul moale regasit din plin in partea superioara a bordului. Desi in partea inferioara si pe fetele portierelor nu mai regasim aceeasi calitate a materialului, finisajele raman la fel de bune.
Despre ergonomie nu are rost sa spun foarte multe lucruri, deoarece stim cu totii ca Volkswagen ofera asa ceva din plin pe orice model comercializat. Pur si simplu nu ai cum sa incurci comenzile nici daca esti abia trezit din somn. Chiar daca nu ai urcat niciodata intr-un model ca acesta, vei sti in cateva minute sa controlezi totul.
Cunoscand destul de bine generatiile 6N si 9N ale lui Polo, cel mai mult m-au bucurat scaunele de pe noua generatie. Echiparea Fresh aduce, pe langa multe alte bunatati si scaune sport. Ce pot sa va spun e ca acestea ofera o sustinere laterala foarte buna in comparatie cu ce mai gasim in curtea concurentilor, dar cel mai important este ca nu iti lasa dureri de spate dupa 200 de km, ca in cazul generatiilor mai sus amintite, care erau echipate cu unele dintre cele mai prost construite scaune intalnite de mine (in special bancheta era groaznica).
DOTARI: TOT CE ITI TREBUIE IN 2014
In privinta dotarilor, odata cu acest facelift, Polo a primit aproape toata tehnologia disponibila pe Golf 7. Asadar, avem la dispozitie sisteme ca Front Assist, City Emergency Brake, camera video pentru marsarier, interfata pentru produsele Apple, suspensie Sport Select, sistem media cu display color cu touchscreen de 12.7 sau 14.7 cm care poate include sistem de navigatie si multe, multe altele.
Modelul testat, in echiparea Fresh, ofera din start aproape toate optiunile necesare atat din punct de vedere al confortului, cat si al tehnologiei. Lista de dotari standard cuprinde lucruri precum patru geamuri electrice, patru airbag-uri, jante din aliaj „Portego” pe 16 inch, oglinzi laterale reglabile si incalzite electric, scaune sport fata cu tapiterie speciala, pedale sport cu insertii din aluminiu, proiectoare de ceata cu functie Cornering, geamuri spate si luneta fumurii, radio CD Composition Color cu display de 12.7 cm si touchscreen capacitiv, intrare pentru card SD, USB si AUX, cu opt incinte acustice, sistem pentru controlul stabilitatii (ESC), torpedou cu racire, sistem start-stop, volan in trei spite imbracat in piele si multe alte dotari la fel de utile si de interesante.
PRET: NU-I CEL MAI IEFTIN, DAR E CEL MAI BUN
Referitor la preturi, un Polo cu 2 usi in varianta de baza, echipat cu unitatea aspirata de 1.0 litri si 60 CP, costa 11.447 euro cu TVA. Totusi, aceasta varianta este dedicata mai mult companiilor care vor o masina buna la un cost mic. Daca doresti un Polo echipat decent, in 4 usi, cu unitatea 1.2 TSI de 90 CP, pretul cel mai mic il are varianta Comfortline: 13.296 euro cu TVA. Dar, in final, cea mai buna varianta ca raport pret-dotari ramane Fresh, care incepe de la 14.738 euro cu TVA.
Daca totusi nu tineti sa aveti o masina cu zero kilometri, puteti achizitiona chiar exemplarul pe care l-am testat eu. Acesta se vinde cu 14.150 euro TVA inclus (13.762 euro cu TVA daca se alege finantarea PFG), in conditiile in care are numai 4000 de km si optionale de aproximativ 1000 de euro. Detalii despre masina puteti afla AICI.
IN CONCLUZIE…
…noul Volkswagen Polo isi merita banii, deoarece ofera o calitate a fabricatiei mai buna decat orice model concurent, tehnologie mai mult decat suficienta, dar si o valoare de revanzare care nu poate fi egalata de o alta marca de volum. Iar daca te loveste inspiratia atunci cand il configurezi, poti sa il faci sa nu mai arate asa de plictisitor. Serios. Eu cred ca masina asta, configurata cu cap, poate fi interesanta pentru orice proaspat posesor de permis, avid dupa tehnologie. De fapt, poate fi o masina buna la orice varsta, atat timp cat nevoile de spatiu iti sunt satisfacute.
Salut, eu am mers cu 1.2 benzina de la Opel, euro 5, consuma 7,5 l/100 km in afara, exact cat imi consuma mercedes e200t automat. Daca cei de la vw au reusit sa scada consumul, e un lucru bun. iti cumperi o masina mica care are cutie manuala in speranta ca va consuma mai putin decat masina mare cu automata. de cele mai multe ori e cam invers din pacate :))
–
Admin edit: Cand o sa ai nume real, o sa ai si link.
Draga Adrian, nu stiu ce varsta ai si nici daca ai mai condus si alte autoturisme din clasa mica dar nu compara 1.2 tsi de la W cu motorul Fiestei si nici tehnologia de pe Polo cu cea de pe Mazda 2, samd Ori esti platit sa faci publicitate ori esti nepregatit
Dar niste argumente ai? Sau iti dai cu parerea asa, in functie de preferintele personale?! Oricand se compara tehnologia VW cu cea Ford sau Mazda. ORICAND. 🙂
Tu habar n-ai ce vorbesti prietene, motorul tsi e o panarama, ca l-au mai imbunatatit poate, dar tot nu mi-as lua niciodata, nici fiabil nici economic
Si tu stii ca motorul 1.2 TSI este o „panarama” de unde? Daca nu ti-ai luat/lua niciodata? Ai citit pe 4tuning si ai impresia ca stii de fapt ceva?
Vii si cu niste argumente poate?
Lasa-l ca nu are o parere avizata, iti pot confirma ca tu ai dreptate si parerea mea e avizata datorita faptului ca detin si ford fiesta si vw polo si ai perfecta dreptate. Am folosit maainile in interes personal dar si de serviciu (zilnic 300 km), pe autostrada si in afara tarii, am injurat producatorii fiestei pentru ca au fabricat aceasta masina. Nu poti scapa de ea decat daca o dai cu pret de nimic, la polo insa si pretul s-a pastrat. Multumesc pt articol chiar daca e mai vechi e inca de actualitate
Am ford fiesta acum, am avut si masina de servici, ai mei au polo 2008, prietene, fiesta e de aruncat la rabla cat mai repede, nu poti compara fiesta cu polo ca te bate doamne doamne 🙂