Ford recurge la concedieri în Spania

Constructorul auto american Ford Motor Co intenţionează să elimine 1.100 de posturi la uzina sa de la Valencia, estul Spaniei, a dezvăluit vineri un purtător de cuvânt al constructorului auto, transmite Reuters.

Disponibilizările, care au fost deja comunicate sindicatelor, fac parte din schimbările decise de Ford cu privire la linia sa de produse din Europa, a precizat purtătorul de cuvânt.

„Ford va colabora în mod constructiv cu sindicatele pentru a diminua impactul despărţirii de angajaţi, cu familiile lor şi comunitatea locală”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Anterior, Ford a decis să înceteze să mai producă minivan-urile Galaxy precum şi modelul station wagon S-Max la uzina de la Valencia.

De asemenea, anul trecut Ford a anunţat că a decis să amâne deciziile privind noi investiţii în capacităţile de producţie din Spania, citând „revizuirea perspectivelor cu privire la Europa”, dar a subliniat că intenţionează în continuare să înceapă să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, undeva la finele acestui deceniu. Planul referitor la producţia de vehicule electrice va presupune eliminarea unor locuri de muncă, a precizat Ford atunci când a dezvăluit acest proiect.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

Vezi si:  Servicii de inchirieri auto Bucuresti adresate turistilor si celor care au nevoie de o masina pentru cateva zile

În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.