Cancelarul german Olaf Scholz a anuntat un proiect masiv pentru cresterea numarului de statii de incarcare pentru vehiculele electrice.
Aflat la Munchen, unde a inceput Targul Mobilitatii Auto – IAA Mobility 2023 – Scholz a declarat ca, in urmatoarele saptamani, Germania va deveni prima tara din Europa care va avea o lege prin care operatorii tuturor benzinariilor vor fi obligati sa asigure, rapid, puncte de incarcare de cel putin 150 kilowați pentru masinile electrice.
“De cand am inceput, la finalul lui 2021, numarul punctelor de incarcare a crescut la peste 90.000. Dar e doar inceputul. Vom fi prima tara din Europa care va introduce o lege, in urmatoarele saptamani, prin care aproape toti operatorii de benzinarii vor fi obligati sa asigure, rapid, puncte de incarcare pentru masini electrice, de cel putin 150 kilowati. Astfel, grija legata de distanta ce poate fi parcursa de un automobil electric devine istorie” – a spus cancelarul federal german. Scholz nu a oferit totusi un orizon de timp mai exact.
Discursul lui Scholz la IAA Mobility 2023 a fost intrerupt de cateva ori de activistii Greenpeace, care au venit cu pancarte cu texte impotriva autovehiculelor, in general.
Potrivit organizatorilor, “IAA este un punct de reper in industria mondiala a targurilor auto, iar actuala editie reprezinta cea mai progresista platforma din lume pentru viitorul mobilitatii, al sustenabilitatii si al tehnologiei, care conecteaza toate companiile care lucreaza in „ecosistemul” mobilitatii. Fie ca este vorba de digitalizare, conectivitate sau sustenabilitate, provocarile pentru industria mobility sunt, fara indoiala, mari.”
Temele-cheie la IAA Mobility 2023 sunt: Mobilitate conectată; Mobilitate autonomă; Mobilitate urbană și rurală; Data & user experience next-level; Mobilitate durabilă și economie circulară; Infrastructură urbană inteligentă și spații locuibile.
MM