MIHAI
Am inceput din 1980, ianuarie. Copilarie, liceu, facultate la
capitala, si m-am trezit la 22 de ani jurnalist, fotoreporter. Am dat
cu capul de cele doua roti ale motocicletelor cand am vazut-o pe Roua,
o Yamaha Virago de 250 cmc, asteptandu-ma cuminte in vitrina unui
magazin de pe bulevardul Dacia din Bucuresti. A urmat o poveste de
dragoste, complicata la inceput, ca orice iubire, care inca mai arde si
in urma careia mi-am rupt o mana. A urmat Doyle, un BMW F650GS Dakar,
un cal alb, cu alta poveste de dragoste la fel de patimasa, dar fara
maini rupte. Cam atat stiu aici despre mine.
DOYLE
Doyle este ala de s-a facut din rapciuga armasar, care mananca
taciuni si zboara o idee mai repede decat vantul. La gand nu se baga,
ca are bun simt. In acte e un F650GS Dakar. Si un BMW. Altfel, e
motocicletul care imi arata mie lumea si ma intoarce acasa intreg. Pe
langa ce i-a dat mama lui, fabricantul german, l-am mai cadorisit cu
ceva accesorii care ii cam dubleaza valoarea. Nu ca ar conta la ceva
valoarea asta, pentru ca eu nu vand motociclete.
DRUMUL
Ideea cu plecatul asta m-a lovit cand am auzit cuvantul “Mongolia”
intr-o discutie telefonica cu un alt Mihai. Asta se intampla acum vreo
doi ani. Ar trebui sa ajung, calare pe Doyle, daca ma ajuta bunul
Doamne-Doamne, timp de patru luni cel putin, pana in Mongolia si
inapoi, vreo douazeci si ceva de mii de kilometri. Traseul e destul de
habar n-am-ist, dar in principiu trece prin Ucraina, Rusia, Mongolia,
Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan,
Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia, Bulgaria, si daca nu mai am chef
de mers… Romania. Ajung acasa undeva in Noiembrie, devreme, la timp ca
sa prind cresterea notei de plata la intretinere.
KILOMETRI
prinsi intr-un brain-storming de nimeni nu intelegea nimic, a venit cu
ideea de a vinde kilometri. Stiu, si eu am ras cand am auzit. Cam o
secunda. Dupa care a inceput sa mi se para interesant, si in noaptea
aia n-am prea reusit sa dorm, de bine ce-mi era cu ideea asta sub
perna. De-aici a inceput timid sa se construiasca pachetul. Drumul meu
are undeva in jurul a 21.000 de mii de kilometri. Am impartit toata
poteca asta in bucati de 500 kilometri si le-am scos la vanzare pe un forum de motociclism.
Cumparatorul a primit asa: povestea acelor kilometri, fotografiile
facute pe acea bucata de drum, o piatra culeasa de acolo si numele ii
va fi pe un abtibild care ma va insoti pe parbriz pe toata durata
calatoriei. La momentul tranzactiei mai primeste o “chitanta” sub forma
unui cartonas colorat si un abtibild pe care scrie “am kilometri”.
Toata treaba asta la pretul de 50eur/parcela. S-au dus ca painea calda
toate cele 42 de parcele, care pana la urma au devenit 43, datorita
unui prieten intarziat pe care n-am putut sa-l refuz. Astfel, 43 de
oameni imi sunt alaturi pe drumul asta, pana acasa. Si inca nu-mi vine
sa cred. Cred insa cu toata taria ca sunt un om norocos.
